Posted on

IoanaRosca# RolandGarros# Tenis# News#

Îmi este drag să scriu acest articol pentru că îmi aduce multe amintiri frumoase.
În primul rând am vrut să postez acest articol astăzi 18.04.2020 , pentru că este ziua de naștere a unei prietene cu care am împărțit momente de neuitat pe terenul de tenis, Ioana Ducu. ”La mulți ani!”
Victoria de la Roland Garros, nu doar că a fost o completă surpriză, ci a fost cel mai important titlu din carierele noastre. Noi nu am plecat ca favorite pe tablou, era cât pe ce sa nu trecem de primul tur, dar uite așa, am dus titlul spre casa .
Cu ce sa încep? Păi, cu zborul. Am plecat din București spre Paris alături de echipa oficială a României (Ioana Ducu , Nicolae Frunza , Bogdan Apostol și antrenorul Ioan Iovanescu) .
Odată ajunși la Paris am fost duși direct spre hotel, ne-am cazat, iar după prânz ne-am îndreptat catre terenurile de la Roland Garros, pentru antrenament.
Eu mai fusesem de 2 ori, era a 3-a participare a mea și ultima oportunitate ca junioara la acel Grand Slam. Când intri acolo totul este spectaculos, deja seniorii se află în cea de-a doua săptămână de turneu și numai ai ocazia să-i prinzi pe toti.
In anii anteriori știu ca am prins antrenament chiar în baza principală, dar în acel an, primele zile ne-au trimis în “baza de antrenament” care se afla la 5 minute de RG.
Primul tur am jucat împotriva australiencei Priscilla Hon. Ea venea după o etapa destul de buna (ca și mine) și știam că voi avea meci dificil. Am adus prima victorie după o partidă lungă și intensă, cu scorul de 6/4 6/7(6) 6/3 .
Turul 2 a fost împotriva britanicii Katie Boulter. A fost un meci foarte bine planificat tactic din partea mea și mi-a adus victoria mult mai ușor decât turul precedent, 6/0 6/3 .
Turul 3 (optimi de finala). Aici a luat sfârșit tabloul meu de simplu, am pierdut împotriva Dariei Kasatkina (câștigătoarea din acel an la RG) cu scorul de 6/2 7/6(6) . A fost un meci foarte tensionat. Vremea era nefavorabilă iar meciul a avut nenumărate opriri .
Acum să trecem la partea de dublu. Eu și Ioana am jucat la toate campionatele importante împreuna (Europene individuale, Europene pe echipe, Naționalele României, Jocurile Olimpice de Juniori 2014), unde ne putem lăuda cu victorii și titluri mari . Se știa că suntem o echipă puternică, dar nu aveam clasamentul  necesar încât sa fim cap de serie pe tablou.
În primul tur le-am întâlnit-o pe bine știuta Sofia Kenin si partenera ei Kaitlyn Mccarthy (USA). Țin minte că era cât pe ce să pierdem, nu ne găseam deloc ritmul, nu reușeam să ne coordonăm, aveam emoții ….într-un final, când eram conduse set si 4-2 am reusit sa ne „trezim” și să intoarcem situatia . 4/6 6/4 10/5 .
Okey, primul tur a ieșit cu brio, acum ne concentrăm pe următorul joc, unde era mult mai greu .
Turul 2 : Priscilla Hon / Jil Teichmann cap de serie [2] 6/1 7/5.
Sferturile de finală: Paula Badosa/Aliona Bolsova. Știam că urma o luptă serioasă, dar am fost puternice și am arătat că suntem mai bune, 6/1 7/6(3).
Și așa am ajuns in semifinale. Eram super-fericite. Jucătorii se împuținează spre sfârșitul turneului, iar cei care rămânem ca juniori suntem băgați mai mult in seamă de seniori, primim invitatii la meciuri, ne permit intrarea pe arenele mari , etc.
2014 a fost primul an când Simona Halep a jucat finala la RG și noi am avut onoarea să fim prezente la semifinala și finala ei, și nu in orice manieră, ci în loja ei oficială . 
Pentru noi, fiind juniori, este un mare privilegiu să te aflii printre acesti jucători, Federer, Nadal, Williams … Cel mai frumos lucru mi se pare faptul că niciunul nu te tratează de sus, pentru ei ești la fel de important. Știu că uneori, jucătorii nu se opresc la toata lumea pentru poze sau autografe, par indiferenti, reci, dar când te aflii în aceași „zonă” cu ei, esti la egalitate.
Țin minte că în una din zile am luat prânzul lângă Nadal. În altă zi, Flavia Pennetta dansa pe holurile unde sunt vestiarele, iar eu așteptam să fiu chemată pe teren. Profesorul Iovănecu o cunoștea de la junioare, iar ea a venit să-l salute. În acel moment cred că am rămas cu gura căscată pentru că ea m-a întrebat dacă am pățit ceva. Pentru mine, Flavia mereu a fost una din jucătoarele mele favorite și nu îmi venea să cred că vorbește cu mine (asta se intâmpla în anii precedenți , aveam 16 ani). În alt moment, eram la fizioterapeut și Petra Kvitova a intrat, a fost extrem de drăguță, m-a salutat, m-a intrebat ce fac, dacă am jucat si a zis că-i place brățara mea.
Ziua semifinalelor .
Urma sa jucam împotriva favoritelor 4, Naiktha Bains (AUS) / Alicia Tornado Black ( USA ). Meciul se desfășura pe a 2-a cea mai mare arenă după Philippe Chartrier și Suzanne Lenglen. Știu că în acea zi eu am fost mai emotivă decât Ioana Ducu, nu mai jucasem într-o arenă atât de mare, cu atâția spectatori. Chiar și așa, știam că suntem amândouă pe teren și asta îmi oferea o liniște mai mare. Era și antrenorul Iovănescu pe margine, și mulți români în tribună care ne susțineau , așa că am încercat sa joc cât mai detasata. Destul de rapid am câștigat 6/3 6/3 și așa ne aflam în finală.
Doar după ce am primit intrările la semifinala Simonei ne-am dat seama că suntem chiar in FINALĂ !! . Au început mesajele, încurajările și interviurile. Știu că a trebuit să ajungem la Turnul Eiffel să facem un articol pentru Sport.ro, cu șteagul României, sa povestim despre parcursul la RG …
Ultima zi, cea mai importantă!
Ne-am trezit, am coborât la micul dejun și acolo am început sa vorbim cu antrenorul. El stia că amândouă avem emoții, era o noutate pentru noi o finala de Grand Șlam. Oricât de pregătit esti, o asemenea finală îți dă mai multe emoții .
Țin minte perfect Conversația, întrebarea principală “cât de nervoase sunteți ?” ; Ioana Ducu: “eu sunt bine, chiar mă așteptăm să fiu mai nervoasă, dar nu am nimic“. Eu: “ îmi tremură mâna numai că mă gândesc că o să fie multă lume”.
Nu mulți știu, eu prefer să joc într-un loc cu cât mai puțină lume, pe terenul cel mai îndepărtat și ascuns. Să văd multă lume care se uită la meciul meu mă îngrozește , chiar mai mult decât meciul în sine.
Cu toate acestea, ne-am continuat rutina zilnică, mers la bază, încălzire , schimbat in hainele de meci, mers spre teren .
Jucam pe acelasi teren împotriva lui Cici Bellis/ Marketa Vondrousova, dar intrarea a fost diferită. Ne-au așteptat la intrarea pe teren câte 2 copii de mingi la fiecare echipa, cu un buchet mare de flori pentru fiecare jucătoare, iar pășirea pe teren se făcea după o prezentare la microfon.

Am intrat pe teren, ne-am dus la banca noastră și acolo am văzut că ne așteptau câteva prosoape cu numele noastre gravate pe ele. Senzația era incredibilă, te simțeai important, vedeai lumea din tribune cum flutura steagul României și strigau “hai fetele !” În acel moment nu am mai simțit nicio emoție.
Am început senzațional primul set, 6/1. Eram increzatoarea, tactica era perfectă, ne coordanam la fix. In setul secund, oponentele au arătat că sunt prezente și au egalat situația cu un 7/5. Urma ca totul să se decidă in super tiebreake.
Adversarele ne conduceua cu 8-6, titlul părea că se îndreaptă spre banca lor, știu că vorbeam cu Ioana si ziceam „hai să nu ne gândim la scor, am ajuns până aici, în cel ai rău caz mergem acasă cu locul 2, dar o să întoarcem meciul”.  Acu noi aveam avantaj, 9-8 și serveam spre cehoaica. Știam ca va risca, și asta a și făcut, passing lung de linie winner. 9-9 .
Cred ca in acel punct am făcut record de schimburi cu Cici Bellis. Nimeni nu voia sa riște , nimeni nu se bagă la fileu, eram toate tensionate, publicul era mut. Și ce am făcut? Să dau cât pot lung de linie. Winner . 10-9.
Când scriu aceste rânduri încă mă emoționez și îmi tremură mâna. A fost o nebunie de punct, Bellis sevise bine, Ioana a reușit să returneze, Marketa a dat cu voleul în mine, cumva am scos mingea, Bellis m-a pasat peste cu lob, Ioana a schimbat partea, Ioana a încercat să o paseze pe Marketa, ea a scos mingea, eu am alergat după scurta ei, am dat o lovitură care a pus-o pe americancă într-o postură dificilă , Bellis a făcut o semi-scurtă, eu eram în afara terenului nu ajungeam la minge, nici nu o vedeam pe Ioana și doar aud “DAAAAAAAAAAAA” .
“GAME.SET.MATCH DUCU/ROSCA” 
M-am uitat la public și toți săreau în sus, atunci o văd pe Ioana venind spre mine cu mâinile sus și mi-am dat seama că am câștigat. Ne-am îmbrățișat, am strigat, am râs. Totul era ireal. Și așa ne declarăm campioanele Roland Garros-ului ediția 2014 .

“E foarte bine că ne-am completat şi ne-am înţeles. Nu prea mai avem loc de trofee, dar e munca noastră şi ne facem loc. O să încep să joc la senioare şi am încheiat foarte frumos junioratul”, a spus Ioana Ducu dupa finala .

“În super tie-break, când am revenit, a fost momentul cheie. A fost bine că ne-am ţinut tare în tie-break. La anul sperăm să jucăm şi noi în calificări aici, la Roland Garros, la senioare. E un ajutor pentru noi să vedem românce cum joacă în turneele mari” am declarat eu . 

 

rolandgarrosFR@rolandgarros_FR